Pedichiură cu freză (uscată / aparativă)
Pedichiura aparativă, făcută integral cu freza podologică și cu discuri abrazive de unică folosință, fără apă și fără lame. Potrivită pentru piele îngroșată, unghii groase și pentru cine nu vrea înmuiere.
Pedichiura cu freză este aceeași îngrijire a picioarelor, dar făcută cu aparatul în locul metodei clasice cu apă, lamă și pilă de metal. Un micromotor rotește un cap abraziv la turație reglabilă, iar pielea îngroșată și unghia se reduc treptat, sub control. Este metoda pe care o folosim implicit la MediPedi, pentru toate ședințele.
Cum funcționează, de fapt
Capul de freză nu „taie": abradează, adică îndepărtează particule fine la fiecare rotație. Grosimea scade cu zecimi de milimetru, nu cu straturi întregi, iar operatorul simte imediat schimbarea de textură când se apropie de stratul viu — pielea moartă opune o rezistență diferită. De aceea se poate lucra până la limita fină dintre cele două, ceea ce cu o lamă este imposibil.
Aparatul are aspirație integrată: particulele sunt trase direct de la locul de lucru, deci praful nu ajunge în aer și nu rămâne pe piele. Turația se reglează în funcție de zonă — mică pe conturul unghiei, mai mare pe călcâiul cu piele groasă.
Capete și discuri: ce se folosește și unde
| Zona | Ce folosim |
|---|---|
| Șanțul lateral al unghiei | cap conic fin, sterilizat |
| Suprafața unghiei îngroșate | cap diamantat sau ceramic, turație medie |
| Călcâi și marginea tălpii | disc abraziv de unică folosință (tehnica Pododisc) |
| Bătături și zone punctuale | cap sferic mic, cu pauze scurte |
Capetele reutilizabile se curăță, se dezinfectează și se sterilizează în autoclav clasa B după fiecare client, în pungi sigilate cu indicator. Discurile abrazive, pilele și buferele sunt de unică folosință și se aruncă în fața dumneavoastră.
Pentru cine este pedichiura uscata
- pentru piele îngroșată pe tălpi și călcâie, care revine repede după pedichiura obișnuită — vedeți și hiperkeratoza plantară;
- pentru unghii groase, dure sau deformate, greu de tăiat cu unghiera acasă;
- pentru cine nu vrea înmuiere: apa înmoaie pielea neuniform și maschează grosimea reală, iar bazinul comun rămâne un punct sensibil de igienă;
- pentru cine a avut o experiență neplăcută cu lama și preferă o metodă fără tăiere;
- pentru persoane cu piele subțire sau fragilă, unde presiunea unei lame nu este o idee bună.
Ce nu face freza
Freza netezește și subțiază, dar nu înlocuiește îngrijirea unei probleme reale. Un colț de unghie care intră în piele, o unghie desprinsă sau una cu micoză au nevoie de o ședință dedicată — le găsiți la pedichiură medicală. Nu prescriem medicamente; când ceva depășește îngrijirea podologică, vă recomandăm consultul la medicul dermatolog.
Pentru persoanele cu diabet, tulburări de circulație sau tratament anticoagulant, lucrăm în colaborare cu medicul curant — vă rugăm să ne informați la programare.
Durată și preț
Ședința completă, unghii și tălpi, durează în jur de o oră și costă 100 de lei. Dacă vă interesează doar netezirea tălpilor, tehnica Pododisc ia 30 – 45 de minute, tot 100 de lei. Toate variantele sunt în lista de prețuri.
Suntem în Green City, comuna 1 Decembrie, pe DN5, cu parcare gratuită la ușă. Programările se fac la telefon sau pe WhatsApp, la 0751 530 943.
Variante și prețuri
| Serviciu | Durată | Preț |
|---|---|---|
| Pedichiură cu frezăigienizare unghii + tălpi | 1 h | 100 lei |
| Igienizare tălpi – tehnica Pododisc | 30 – 45 min | 100 lei |
Întrebări frecvente despre pedichiură cu freză
Freza subțiază unghia prea mult?
Nu, dacă este condusă corect. Capul se deplasează continuu, cu presiune mică, și se oprește când unghia redevine flexibilă și translucidă. Nu urmărim să scoatem straturi cât mai multe, ci să reducem grosimea care apasă pe pat. Grosimea rămasă se verifică la fiecare trecere, împreună cu dumneavoastră.
Se încălzește? Simt ceva neplăcut?
O senzație scurtă de căldură poate apărea pe unghia groasă, dacă se insistă într-un punct. Tocmai de aceea capul este mereu în mișcare și facem pauze scurte. Pe piele îngroșată nu simțiți nimic, pentru că stratul cornos nu are terminații nervoase. Dacă apare orice disconfort, ne spuneți și schimbăm imediat capul sau turația.
Praful rezultat rămâne în aer?
Nu. Freza are aspirație integrată, care trage particulele direct de la locul de lucru, într-un filtru schimbat periodic. Este important mai ales când lucrăm pe unghii cu micoză, pentru că praful unghial poate transporta spori. Discurile abrazive și pilele se aruncă la finalul ședinței.
Ce este o pedichiura cu freza, mai exact?
Este pedichiura făcută aparativ, cu un micromotor și capete rotative, în locul metodei clasice cu apă, lamă și pilă de metal. Se lucrează pe piele uscată, ceea ce permite un control mult mai fin al grosimii. La MediPedi este metoda standard, atât la partea estetică, cât și la cea de îngrijire podologică.